Viceprim-ministrul Cristina Gherasimov s-a întâlnit cu șeful Hub-ului regional pentru Europa de Est al BEI
18:00 | 18.04.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut astăzi o întrevedere cu Jean-Erik de Zagon, șeful Hub-ului regional pentru Europa de Est al Băncii Europene pentru Investiții (BEI), cu sediul la Kyiv, transmite MOLDPRES.
Discuția s-a focusat pe cooperarea dintre Republica Moldova și instituția financiară europeană în cadrul proiectelor de modernizare a țării, parte din agenda europeană.
Cristina Gherasimov a menționat că Guvernul de la Chișinău este angajat ferm în procesul de reforme, al cărui scop este să asigure un mediu investițional favorabil pentru proiectele de dezvoltare și să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor.