ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Codul galben de creştere a nivelului apei în Nistru, valabil până la 26 aprilie

12:46 | 23.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi o avertizare hidrologică, care se încadrează în Cod galben, transmite MOLDPRES.

Potrivit hidrologilor, în legătură cu mărirea în continuare a deversării apei din Lacul de acumulare Dnestrovsk (râul Nistru) până la 1800 m3/s, în intervalul 23-26 aprilie, pe sectorul Naslavcea - Dubăsari va continua creșterea nivelului apei, cu creșterea totală 1.00-2.20 m, față de nivelul din 22 aprilie (ora 8:00).

De asemenea, în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari (râul Nistru) până la 1000 m3/s, în intervalul 23-25 aprilie va avea loc creșterea nivelului apei pe sectorul Dubăsari - Grigoriopol cu 1.40-2.20 m, față de nivelul din 23 aprilie (ora 8:00).

„În locurile joase va avea loc ieșirea apei în luncă”, indică SHS.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă.

img24002964

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!