ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Oleg Serebrian efectuează o vizită la Paris. Oficialul va prezenta o conferință publică despre dosarul transnistrean

14:54 | 25.04.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. În perioada 25-26 aprilie curent, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, efectuează o vizită de lucru la Paris, Franța. În timpul acesteia, vicepremierul va avea întrevederi cu oficiali francezi și va prezenta o conferință publică despre dosarul transnistrean, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, Oleg Serebrian va avea întrevederi cu reprezentanții Președinției, Senatului, Adunării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și Europene și Ministerului Apărării al Republicii Franceze.

De asemenea, vicepremierul va prezenta o conferință publică despre dosarul transnistrean, eveniment organizat de Institutul Francez pentru Relații Internaționale (IFRI) și moderat de directorul acestuia, Thierry de Montbrial. În seara zilei de vineri, 26 aprilie, oficialul va avea un interviu cu jurnalistul Emile Malet la postul de televiziune al Adunării Naționale a Franței.

img24003044

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!