ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean, la întrevederea cu reprezentanții APL din raionul Sângerei: „Uniunea Europeană este cel mai bun model de dezvoltare pentru țara noastră”

19:01 | 25.04.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Importanța consolidării eforturilor autorităților publice de toate nivelurile pentru a accelera procesul de modernizare a țării și oportunitățile de dezvoltare a localităților, prin prisma obiectivului strategic de integrare europeană, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu primarii din raionul Sângerei, transmite MOLDPRES.

Șeful Executivului a vorbit despre eforturile întreprinse de autorități pentru reformarea domeniilor cheie, inclusiv cu suportul partenerilor externi, dar și crearea unui mediu de afaceri sigur și predictibil pentru antreprenorii din țară și investitorii străini. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la importanța desfășurării, în toamna acestui an, a referendumului pentru integrare europeană. Acesta va demonstra unitatea și sprijinul întregii societăți pentru proiectul de aderare la UE și ireversibilitatea parcursului european.

„Uniunea Europeană este cel mai bun model de dezvoltare pentru țara noastră. Republica Moldova și-a ales calea și este pentru prima dată când integrarea în UE nu mai reprezintă ceva abstract. Facem lucruri concrete – reabilităm drumuri, construim apeducte, reparăm școli și spitale și aducem Europa acasă, în fiecare sat și oraș”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit premierului, fiecare localitate poate decide în ce domeniu să investească pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor. În acest sens, pot fi valorificate oportunitățile oferite de Programul Național „Satul European”, dar și fondurile disponibile în perioada de preaderare la UE.

La întrevederea cu reprezentanții APL au mai fost abordate subiecte privind stația de epurare din comuna Pepeni, dezvoltarea turismului local și restaurarea patrimoniului cultural din localitate. De asemenea, s-a discutat despre problemele legate de iluminatul stradal, reabilitarea drumurilor dintre localități, dar și despre necesitatea de a facilita procedura de accesare a programelor oferite de Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură.

img24003058

img24003058

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!