ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Norvegia acordă Republicii Moldova un ajutor de 30 de mln de euro

17:11 | 07.05.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 7 mai. /MOLDPRES/. Regatul Norvegiei va oferi 30 de milioane de euro pentru susținerea obiectivelor de tranziție energetică a Republicii Moldova, consolidarea sectorului educațional și promovarea bunei guvernări. Suportul a fost anunțat de prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, în cadrul „Mesei rotunde pentru Energie”, eveniment găzduit de Agenția Norvegiană pentru Cooperare (NORAD), la Oslo, transmite MOLDPRES.

Potrivit premierului norvegian, Republica Moldova a devenit al șaptelea cel mai mare beneficiar al ajutorului acordat de Norvegia, „în contextul în care țara noastră a fost semnificativ afectată de războiul din Ucraina”. Totuși, a fost apreciat progresul autorităților de la Chișinău în procesul de implementare a agendei europene de reforme, inclusiv în sectorul energetic, a precizat Ministerul Energiei într-un comunicat de presă.

„Războiul de agresiune al Rusiei a avut repercusiuni grave asupra peisajului de securitate din întreaga Europă. Cu toate acestea, Republica Moldova este un exemplu inspirator al modului în care democratizarea și progresul pot avea loc și în circumstanțe extrem de provocatoare. Sprijinul financiar de 30 milioane de euro pe care îl alocăm va fi utilizat pentru a extinde cooperarea în mai multe sectoare, inclusiv în educație și eforturi de bună guvernare în țară”, a spus premierul Støre.

În cadrul evenimentului, ministrul Victor Parlicov a subliniat angajamentul Republicii Moldova în procesul de consolidare a sustenabilității energetice și s-a referit la planurile țării noastre în materie de eficiență energetică, energie din surse regenerabile, digitalizarea și securizarea cibernetică a sectorului energetic, precum și promovarea parteneriatelor internaționale durabile: „Republica Moldova este dedicată accelerării tranziției sale către un viitor energetic mai verde și mai rezilient, iar suportul oferit de parteneri precum Norvegia este crucial în atingerea acestei viziuni”, a subliniat ministrul Parlicov.

Masa rotundă, organizată sub auspiciile NORAD a reunit înalți oficiali din Norvegia, precum și părți interesate din ecosistemul energetic norvegian. Din delegația Republicii Moldova, condusă de președinta Maia Sandu, mai fac parte ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Regatul Norvegiei a inclus Republica Moldova în programul de sprijin „Nansen”, destinat Ucrainei, pentru a ajuta țara noastră să depășească consecințele nefaste ale războiului brutal al Federației Ruse împotriva țării vecine.

img24003347

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!