ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasada Azerbaidjanului în R. Moldova, omagiu pentru Heydar Aliyev. Mesajul Copreședintelui grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Azerbaidjan, Vitalie Jacot

12:29 | 14.05.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova a desfășurat un eveniment prilejuit de cea de-a 101 aniversare de la nașterea „Liderului Întregii Națiuni al poporului azer, Heydar Aliyev”. Reprezentanții misiunii diplomatice și ai diasporei azere au participat la ceremonia de depunere de flori la bustul lui Heydar Aliyev, amplasat în „Scuarul Victoriei” din preajma Ambasadei, transmite MOLDPRES cu referire la un comunicat de presă al misiunii diplomatice.

La eveniment a participat și deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Copreședintele grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Azerbaidjan, Vitalie Jacot.

În adresarea sa, Ambasada a evidențiat „importanța decisivă a planurilor strategice și a activității practice a lui Heydar Aliyev”, care a fost la conducerea statului timp de 10 ani și a devenit „Liderului Întregii Națiuni al poporului azer”.

„Datorită fundamentului politic pus de dânsul în primii ani dificili de independență ai Azerbaidjanului, țara noastră s-a transformat într-un actor regional important. Bazele celor mai importante proiecte energetice, de transport și de infrastructură, implementate cu succes astăzi de președintele Ilham Aliyev, au fost puse de Liderul Întregii Națiuni”, a remarcat reprezentantul misiunii.

Totodată, în adresare se menționează „consolidarea diasporei azere și a solidarității azerilor”, a căror bază a fost pusă, la fel, de Heydar Aliyev la primul Congres al azerilor din lume, în noiembrie 2001, când a „formulat în mod clar un program pentru diaspora azeră”.

Reprezentanții misiunii diplomatice au reiterat disponibilitatea de a continua cooperarea dintre Azerbaidjan și Moldova. 

Copreședintele grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Azerbaidjan, Vitalie Jacot, a remarcat „rolul deosebit pe care l-a jucat Liderului Întregii Națiuni în istoria Azerbaidjanului modern și în politica mondială” și, totodată, a transmis felicitări poporului azer din partea poporului moldovean.

Heydar Aliyev a fost Președintele Azerbaidjanului din 1993 până în 2003.

img24003479

img24003479

img24003479

img24003479

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!