ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Opera Națională readuce în scenă spectacolul „Carmen”

08:44 | 15.05.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va prezenta joi, 16 mai, la ora 18.00, spectacolul „Carmen”, operă în patru acte de Georges Bizet, conducerea muzicală - Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului, informează MOLDPRES.

„Carmen” este o operă compusă de Georges Bizet și a avut premiera în anul 1875 la Opéra-Comique din Paris. Povestea se desfășoară în Spania, în anii 1820, și se concentrează în jurul unui triunghi amoros între Don José, o tânără femeie numită Carmen și toreadorul Escamillo. Carmen este o femeie pasională și independentă, care refuză să se supună normelor sociale și care se implică în afaceri ilegale. Don José se îndrăgostește de Carmen, dar relația lor tumultuoasă duce la violență și tragedie.

În rolurile principale: Carmen – Florentina Soare (România), Don José – Davit Sumbadze (Franța), Michaella – Diana Turturica, debut, Escamillo – Vitalie Maciunschi, Artist Emerit, Zuniga – Viorel Zgardan, Remmendado – Viktar Arnavitski, Dancairo – Vitalie Cebotari, Mercedes – Victoria Istratiuc, Frasquita - Lilia Șolomei, Artist al Poporului, Morales - Veaceslav Timofti, Artist Emerit. Regia: Mihai Timofti, Maestru în Artă. Regizor coordonator: Rodica Picireanu, Maestru în Artă.

În aceeași zi, la ora 19.00,  Teatrul „Geneza Art” va oferi publicului spectacolul „ZACS - Ziua așteptării căsătoriei sacre”, în regia Danielei Burlaca. Potrivit Danielei Burlaca, „ZACS” este o comedie grotescă, cu situații diverse și pline de umor, despre o mireasă care așteaptă și un mire care nu vine. „ZACS” este o reflecție a societății anilor ‘90 cu reverberații în actualitate. Un spectru de relații clasice familiale, în care ne oglindim regăsindu-ne. 21 de caractere într-un delir nupțial. În ce măsură se întâmplă acest lucru, vă lăsăm să descoperiți singuri într-un spectacol care propune o viziune regizorală surprinzătoare”, a precizat Daniela Burlaca. În spectacol sunt antrenați actorii Cristina Trînbaci, Nicu Țurcanu, Cristian Perepeliuc, Victoria Botnar, Mihai Bordian, Viorel Cozma, Iurie Gologan, Alexandrina Gologan și Ilie Ștefanesa.

Tot joi, la ora 19.00, Teatrul Fără Nume readuce în scenă spectacolul „Macbeth”, o viziune modernă a clasicului „Macbeth”, în regia lui Mihai Ţărnă, inspirată din operele lui William Shakespeare şi Eugen Ionesco. O tragedie clasică, care aduce în prim plan pasiunea frenetică, care provoacă răsturnări politice şi sfidarea valorilor morale.

Prezicerea celor trei vrăjitoare că lui Macbeth îi e sortit să devină rege, îl face pe Macbeth și soția sa, Lady Macbeth, să primească vestea ca o realitate prea mult dorită. Rămânând peste noapte în castelul lui Macbeth, Duncan, regele Scoției, în vâltoarea festinului, este asasinat. Macbeth devine regele Scoţiei, astfel, prezicerea celor trei vrăjitoare se înfăptuiește. Tot mai adânc îl soarbe mlaștina orgoliului pe Macbeth, iar Lady Macbeth nu mai reuşeşte să-şi îmbărbăteze soţul, remușcările încep să o mistuie, iar pierderea somnului e răsplata lor pentru trădare și omor. Următoarea întâlnire a lui Macbeth cu cele trei vrăjitoare îi prezic că doar un om nenăscut de femeie poate să-l omoare, și că doar așa ar fi posibil sfârșitul lui. Să fie oare adevărat..?

img24003506

img24003506

img24003506

img24003506

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!