Analiză MEC: Doar 51 la sută dintre candidații înscriși la examenele de obținere a permisului de conducere susțin din prima încercare proba teoretică și doar 23% - proba practică
15:04 | 15.05.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 15 mai. /MOLDPRES/. Doar 51 la sută dintre candidații înscriși la examenele de obținere a permisului de conducere promovează din prima încercare proba teoretică și doar 23 la sută susțin cu brio proba practică. Datele se conțin într-o analiză prezentată astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). În aceste condiții, autoritățile își propun să revizuiască condițiile de acreditare a unităților de formare profesională a conducătorilor de vehicule, transmite MOLDPRES.
Analiza a vizat perioada 1 ianuarie 2023 - 1 aprilie 2024, timp în care în școlile auto analizate au fost înregistrați circa 80 de mii de candidați. Doar 72 la sută dintre aceștia au absolvit școala auto. Din totalul de peste 44 de mii de candidați înscriși la Agenția Servicii Publice pentru susținerea probelor, doar circa 24 de mii de persoane au promovat din prima încercare proba teoretică și doar 6900 candidați - proba practică. Clasamentul școlilor auto poate fi vizualizat pe pagina oficială a MEC.
„Constatăm că practic fiecare al treilea candidat nu absolvă acest program. Din totalul de 119 unități analizate pentru categoria B, doar 64 corespund rigorilor privind susținerea probei teoretice. Când vorbim despre rigorile cu privire la rezultatele probei practice, observăm că nicio unitate analizată nu corespunde rigorilor”, a afirmat secretarul de stat al MEC, Galina Rusu.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că este pentru prima oară când a fost efectuat un clasament al școlilor auto din Republica Moldova, pornind de la ratele lor de promovabilitate la proba teoretică și cea practică, iar cetățenii au ocazia să-și aleagă școala auto în funcție de calitatea studiilor. „Pe de altă parte, constatăm o situație gravă când nu avem nicio școală auto la categoria B care atinge acel standard pentru acreditarea unei instituții de așa tip. 50 la sută dintre absolvenții școlii auto care din prima susțin proba teoretică și 23 la sută dintre care susțin proba practică. Asta este o temă pentru acasă pentru MEC, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională care acreditează aceste instituții de învățământ. Trebuie să vedem cum putem face în așa fel încât rata de promovabilitate sa crească”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Oficialul a mai spus că ar putea să existe sancțiuni pentru acele școli auto care pe bandă rulantă eliberează certificate de absolvire. „Acolo unde absolvirea școlii auto este prea simplă și de facto nu înseamnă obținerea competențelor reale pe care le are absolventul cu care poate să meargă și să susțină examenul, să existe sancțiuni pentru acele școli auto care pe bandă rulantă eliberează certificate de absolvire. Avem o medie pe sistem de 50 la sută care dau proba teoretică din prima, dar avem și școli auto unde este media este 10%. Deci din toți cei care au absolvit, mai puțin de 10 la sută au dat proba teoretică din prima. În așa caz, nu poate să nu apară întrebarea: care este calitatea studiilor în acele școli auto”, a adăugat ministrul.
MEC va convoca săptămâna viitoare o ședință inclusiv cu reprezentanții școlilor auto pentru a stabili soluții pentru situația creată.