CEC va demara procedurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor din toamna acestui an
12:21 | 17.05.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) va demara procedurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor din toamna acestui an. Anunțul a fost făcut astăzi de Comisie, după ce Parlamentul a stabilit data de 20 octombrie curent pentru desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional privind aderarea țării la UE, informează MOLDPRES.
Astfel, la referendumul republican constituțional cetățenii vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
„Conform legislației electorale, data alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se stabilește prin hotărâre a Parlamentului, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Scrutinul se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, însă nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție”, a precizat CEC.
Potrivit Constituției, mandatul Președintelui Republicii Moldova durează 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Șeful statului își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Președintele nou - ales.