O elevă din Republica Moldova, premiată la Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF 2024
08:50 | 20.05.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Echipa Republicii Moldova a fost premiată la Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF, desfășurat în Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii, în perioada 11-17 mai 2024. Astfel, locul 4, în valoare de 500 de dolari, la categoria Științe Biomedicale și de Sănătate, a fost obținut de către Felicia Iordachi, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.
Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF întrunește elevi din clasele gimnaziale și liceale, finaliști ai etapelor naționale/regionale, care au realizat proiecte de cercetare înscrise la una din cele 22 de categorii tematice din domeniile științelor exacte.
La ediția din acest an a competiției au participat peste 2000 de tineri cercetători din circa 70 de țări din întreaga lume. Republica Moldova a fost reprezentată de doi elevi și un membru al Consiliului de Coordonare a Concursului Național de Științe şi Inginerie „Mold SEF”.
Felicia Iordachi, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, a participat în concurs cu proiectul The Identification of a Potential Novel Breast Cancer Biomarker Through Hypomethylation Analysis at Transcription Ending Site (TES).
Bogdan Pisarenco, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, a participat cu proiectul Adjustment of Surface Properties of Microfluidic Chips Using Nanoparticles.