CEC a stabilit ziua desfășurării turului II al alegerilor locale noi în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni și orașul Bucovăț, raionul Strășeni
17:02 | 21.05.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 21 mai. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru data de 2 iunie curent turul II al alegerilor locale noi în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni și în orașul Bucovăț, raionul Strășeni, informează MOLDPRES.
Potrivit CEC, înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin.
„Plafonul maxim al mijloacelor financiare ce pot fi transferate sau utilizate în campania electorală aferentă turului doi al alegerilor locale noi nu va depăși plafonul stabilit prin hotărârea CEC în care se includ cheltuielile deja raportate pentru turul întâi”, a precizat Comisia.
Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.