Premieră absolută. Un cor format din peste 1500 de copii va evolua în centrul Chișinăului
14:28 | 23.05.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. UNICEF și Ministerul Culturii, în parteneriat cu Orchestra de Tineret, dirijată de Andriano Marian, și Asociația Muzical-Corală, va organiza sâmbătă, 25 mai, la ora 16.00, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, un concert extraordinar în aer liber. „Marele Cor al Copiilor” este format din 1500 de voci, care vor cânta în unison în ajunul Zilei Internaționale a Copiilor, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Elena Marian, președintele Asociației Muzical-Corale a menționat că circa 30 de coruri și peste 20 de dirijori din Chișinău, Ciorescu, Ialoveni, Orhei, Leova, Glodeni, Cahul, Soroca și Bălți, acompaniați de Orchestra de Tineret, vor promova coeziunea socială, cântul coral fiind cel mai democratic și incluziv gen al artelor. „Marele Cor al Copiilor” va reuni voci ale coriștilor de diferite etnii - bulgari, ucraineni, rromi, găgăuzi - dar și ale copiilor refugiați din Ucraina.
„Suntem mândri să menționăm că evenimentul va fi și pentru copiii cu dizabilități, promovând astfel incluziunea într-un spirit de armonie și unitate. Acest cor este expresia drepturilor universale de care se bucură toți copiii conform Convenției cu Privire la Drepturile Copilului, care va împlini 35 de ani de la adoptare în acel an. Indiferent de cine sunt, unde trăiesc, ce limbă vorbesc, ce gândesc, cum arată, dacă sunt băieți sau fete, dacă au o dizabilitate, dacă sunt bogați sau săraci, și indiferent cine sunt sau ce credințe au părinții sau familiile lor, copiii sunt egali în drepturile și demnitatea lor”, a subliniat Elena Marian.
Prima sărbătoare a corului, inspirată din festivalurile corale din Țările Baltice, a fost realizată în Republica Moldova în 2007, de către dirijorii Victor Creangă și Elena Marian. Organizator - Asociația Muzical-Corală.