ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina şi Belgia au semnat un acord de securitate bilateral, ce include livrarea a 30 de avioane F-16

13:52 | 28.05.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Ucraina şi Belgia au semnat marţi la Bruxelles un acord de securitate bilateral pe zece ani, ce include livrarea către Kiev a 30 de avioane F-16, informează Reuters, AFP şi dpa, citate de Agerpres și Moldpres.

Acordul a fost semnat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de premierul belgian Alexander De Croo.

'Documentul include cel puţin 977 milioane de euro în ajutor militar belgian pentru Ucraina în acest an, precum şi angajamentul Belgiei de a furniza sprijin pe parcursul celor zece ani ai acordului', a scris Zelenski într-o postare pe platforma de socializare X.

Acordul de securitate menţionează 'pentru prima dată' că numărul de avioane F-16 pe care le va primi Ucraina va fi de 30, primele urmând să sosească în acest an, a precizat Zelenski.

Puţin mai devreme, ministrul de externe al Belgiei, Hadja Lahbib, anunţa că 'vom semna imediat un acord care angajează Belgia să livreze 30 de F-16 până în 2028' pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.

'Sperăm să existe o livrare care să înceapă la sfârşitul acestui an', a declarat ea la un post de radio belgian.

Belgia participă la o 'coaliţie' alături de alte state europene, precum Olanda şi Danemarca, pentru a trimite avioane F-16 Ucrainei şi, într-o primă etapă, a forma piloţi ucraineni pentru aceste aparate de zbor.

Săptămâna trecută, Ministerul Apărării belgian a explicat că livrarea avioanelor depinde de doi parametri: sosirea - încă aşteptată - a avioanelor de luptă F-35 pentru a înlocui flota de F-16, şi a pieselor de schimb necesare pentru a repune în stare operaţională avioanele F-16 belgiene imobilizate acum la sol pentru mentenanţă.

img24003955

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!