ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un ex-angajat al IP Hâncești a fost reținut pentru trafic de influență

12:29 | 07.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Un ex-angajat al Inspectoratului de Poliție (IP) Hâncești a fost reținut fiind cercetat pentru trafic de influență. Procurorii din raionul Hâncești, în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, au descins ieri la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal al bărbatului, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, bănuitul, fiind în funcția de ofițer superior de sector în cadrul IP Hâncești, ar fi susținut are influență asupra unor persoane publice din cadrul altor subdiviziuni a Inspectoratului General de Poliție și alte organe de aplicare a legii. Astfel, acesta ar fi pretins, acceptat și primit, mijloace bănești ce nu i se cuvin în sumă totală de 3 500 de euro, în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloace de probă cu tangență la caz.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore şi colaborează cu organul de urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă de până la 150 mii de lei sau pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani.

img24004275

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!