ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiect pilot: Schimb automat de informații între autoritățile vamale din R. Moldova, România și Ucraina

15:24 | 10.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Autoritățile vamale din Republica Moldova, România și Ucraina vor opera schimbul automat de informații prin intermediul Sistemului (SEED+). Un proiect pilot în acest sens a fost lansat astăzi cu suportul Uniunii Europene, informează MOLDPRES.

Acesta presupune realizarea schimbului de date la posturile vamale de la frontiera moldo-română Leușeni-Albița, Giurgiulești-Galați și la postul vamal de la frontiera moldo-ucraineană Giurgiulești-Reni, în perioada 10 iunie - 12 iulie curent.

Astfel, cele trei autorități vamale vor contrapune în timp real datele electronice prin intermediul sistemului SEED+, care vor cuprinde informații despre mijloacele de transport marfare, atât cele cu încărcături, cât și goale, care traversează în ambele sensuri posturile vamale de frontieră incluse în proiectul pilot.

„Schimbul automat de informații vamale va eficientiza cooperarea instituțiilor de frontieră, va spori siguranța de-a lungul întregului lanț de aprovizionare în ceea ce privește securitatea și facilitarea schimburilor comerciale între Republica Moldova, Uniunea Europeană și statele CEFTA”, a precizat Serviciul Vamal.

Implementarea acestui proiect a fost aprobată prin Memorandumul de înțelegere între Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Autoritatea Vamală Română cu privire la Proiectul pilot privind schimbul automat de informații vamale în cadrul Programului EU4Digital.

img24004332

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!