ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Orheiul Vechi” va găzdui Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă”. Opera din Roma va evolua pentru prima dată în Republica Moldova

15:08 | 13.06.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Pentru prima dată, Opera din Roma va evolua în fața publicului iubitor de artă, la Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă”, împreună cu Opera Națională București și TNOB „Maria Bieșu”. Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediție, se va desfășura în perioada 21-23 iunie în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, satul Butuceni. Ediția curentă a Festivalului este dedicată creației marelui compozitor Giacomo Puccini, în Anul Centenar Puccini, transmite MOLDPRES. 

În prima zi a Festivalului, pe 21 iunie, spectatorii sunt așteptați la „ARII ETERNE” - un recital de creații consacrate. Soliștii Teatrului de Operă din Roma vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor - Carlo Donadio.

Pe 22 iunie, programul Festivalului continuă cu opera „TOSCA”, de Giacomo Puccini. Pe scenă va evolua Opera Națională București, alături de Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor - Daniel Jinga.

În ultima zi a Festivalului „DescOperă”, vom urmări spectacolul de operă „LA BOHÈME”, de Giacomo Puccini. Interpretează Soliștii de operă, Orchestra Simfonică și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor - Nicolae Dohotaru.

Spectacolele vor începe la ora 20:00, iar accesul pe teritoriu va fi permis de la ora 19:00. Totodată, oaspeții Festivalului „DescOperă” vor avea ocazia de a petrece timpul relaxant în natură, alături de familie și prieteni, având diferite activități.

Biletele sunt disponibile la Casele Palatului Național și online, pe platformele iTicket, Afisha, Mticket.

Festivalul de Muzică Clasică „DescOperă”, organizat la Butuceni, în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, este un eveniment de anvergură din Republica Moldova, la care participă anual artiști de renume din țară și de peste hotare. Prima ediție a evenimentului a avut loc în 2016.

Festivalul „DescOperă” este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și OCMA „Moldova-Concert”.

img24004424

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!