ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Bărbatul care vara trecută a împușcat în cap o persoană la Călărași a fost condamnat la 20 ani de închisoare

11:16 | 20.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Bărbatul în vârstă de 61 de ani care în vara anului trecut, după o ceartă, a împușcat în cap un alt bărbat în orașul Călărași a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii, inculpatul la data de 25 iunie 2023, în jurul orei 20:40, aflându-se în orașul Călărași, pe o stradelă din preajma domiciliului său, fiind în stare de ebrietate a iniţiat o ceartă cu doi bărbați. Ulterior, fiind ofensat verbal, inculpatul i-a amenințat cu moartea prin împușcare pe cei doi.

După care a revenit în locuința sa și a luat din safeu arma semiautomată de model „Altay” pe care o deținea în mod legal. A încărcat arma cu 8 cartușe și a revenit la locul unde se aflau aceiași doi bărbați, precum și rudele lor. Inculpatul s-a apropiat la distanța de circa 4 metri de grupul de persoane și, fără a avertiza, a efectuat o împușcătură în capul unuia din bărbați, care a decedat pe loc.

img24004607

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!