Un nou exercițiu cu rezerviștii Forțelor Armate
09:20 | 28.06.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Armata Națională desfășoară în perioada 1-5 iulie un nou exercițiu cu rezerviștii Forțelor Armate, transmite MOLDPRES.
Astfel, timp de cinci zile, participanții vor fi instruiți în cadrul ședințelor teoretice și practice la diferite locuri de instrucție: trageri de luptă, acordarea primului ajutor medical, pregătirea NBC, antrenamente radio și altele.
Ministerul Apărării a anunțat că scopul exercițiului este verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.
Instruirea are loc în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024.