ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Acord anticoncurențial în domeniul petrolier: Șase companii au fost amendate de Consiliul Concurenței cu 480 mil de lei

12:09 | 03.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Consiliul Concurenței a anunțat astăzi o amendă de aproximativ 480 milioane lei pentru șase companii petroliere după ce a constatat că acestea ar fi încheiat un acord anticoncurențial care viza coordonarea prețurilor pe piață. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele autorității, Alexei Gherțescu, transmite MOLDPRES. 

Amenzile aplicate variază între 1,1 milioane de lei și 191 milioane de lei per companie, în funcție de cifra de afaceri a întreprinderilor.  

Investigația în acest caz a fost inițiată în anul 2021 și a vizat perioada martie 2019 - ianuarie 2021. Astfel, Consiliul Concurenței a constatat că șase companii prezente pe piața de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere ar fi încheiat un acord anticoncurențial „pentru a coordona prețurile de comercializare a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat”. 

Alexei Gherțescu a afirmat că instituția care o conduce a constatat că cele șase companii au efectuat mai multe runde de modificări ale prețurilor la produsele comercializate cu aceleași valori. „Aceste modificări au avut loc atât consecutiv (atunci când una sau mai multe companii afișau prețurile pe panou, iar ulterior alte companii făceau modificări similare), cât și concomitent (când majoritatea sau chiar toate întreprinderile luau decizii similare de modificare a prețurilor în același moment, înainte de prima afișare pe panou).

„Consiliul Concurenței a constat că un astfel de comportament paralel ar fi fost imposibil în lipsa unei înțelegeri pe piață”, a precizat Alexei Gherțescu la o conferință de presă. 

Totodată, șeful Consiliului Concurenței a menționat că întreprinderile vizate au negat „existența unui acord” sau a unei „practici concertate”, afirmând că „Consiliul Concurenței nu a reușit să probeze faptele invocate”. Acestea „au invocat că de fapt ceea ce a avut loc pe piață a fost adaptarea inteligentă a companiilor una după alta”, a spus Alexei Gherțescu.

Decizia de aplicare a amenzilor va fi comunicată întreprinderilor. În cazul în care nu sunt de acord cu decizia Consiliului, companiile vizate vor avea dispoziție 30 de zile pentru contestarea deciziei în instanța de judecată.

 

img24004994

img24004994

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!