ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Coridorul feroviar Nord-Centru va fi reabilitat. BERD acordă un împrumut de 18 mil de euro

15:07 | 03.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Coridorul feroviar Nord-Centru: Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari va fi reparat cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care va acorda țării noastre un împrumut de peste 18 mil de euro. Lucrările de reparație ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2025, transmite MOLDPRES. 

Guvernul a aprobat astăzi ratificarea Acordului de modificare nr.1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare „RLF – Răspuns de urgență - Căile Ferate din Moldova”.

Proiectul prevede alocarea unui împrumut în valoare de 18,205 mil de euro, pentru reabilitarea coridorului feroviar Nord-Centru în cadrul inițiativei „Coridoarele de Solidaritate”. 

Obiectivul proiectului vizează reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari, cu o lungime de 446 km, din care 128 km de cale ferată sunt într-o stare nesatisfăcătoare. În acest context, Parlamentul a ratificat anterior următoarele acorduri pentru a susține implementarea proiectului: un împrumut de 23 mil de euro de la BERD, un grant de 19,56 mil de euro prin Instrumentul European de Vecinătate și un contract de finanțare de 41,205 mil euro de la BEI.

Acest tronson de cale ferată asigură legătura cu mediul industrial din nordul și centrul Republicii Moldova, inclusiv cu zonele economice libere din Mărculești, Bălți, Ungheni și Chișinău. Coridorul este important pentru exportul, importul și tranzitul mărfurilor din România și Ucraina. În plus, acest tronson conectează coridorul feroviar Căinari-Cimișlia-Basarabeasca-Giurgiulești, fiind utilizat pentru logistica mărfurilor transbordate în porturile dunărene și cele de la Marea Neagră.

 

img24005012

img24005012

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!