ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compania Wizz Air lansează trei curse noi de pe Aeroportul Internațional Chișinău

15:23 | 04.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Compania aeriană Wizz Air lansează trei noi curse de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Astfel, din toamna acestui an, pasagerii vor putea zbura direct spre Viena, (Austria), Varșovia (Polonia) și Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), transmite MOLDPRES. 

„Vești bune: încă trei noi destinații de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Din toamnă, compania aeriană Wizz Air lansează curse spre Viena, Varșovia și Abu Dhabi”, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. 

Astfel, de pe 30 septembrie, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, vor fi operate cursele Chișinău – Viena și Chișinău – Varșovia.

Totodată, de pe 27 octombrie, va fi lansată cursa Chișinău – Abu Dhabi. Zborurile vor fi operate în zilele de miercuri, vineri și duminică.

Compania low-cost Wizz Air a anunțat la sfârșitul anului trecut că revine în R. Moldova. Aceasta operează în prezent curse spre mai multe destinații.

img24005057

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!