ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Dorin Recean a dispus crearea punctelor anticaniculă, unde cetățenii vor putea beneficia de ajutor în contextul temperaturilor înalte

10:24 | 08.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Premierul Dorin Recean a solicitat astăzi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) să organizeze puncte anticaniculă în cadrul cărora cetățenii vor putea beneficia de ajutor în  contextul codului galben de caniculă anunțat de meteorologi, transmite MOLDPRES. 

„Solicit Ministerului Afacerilor Interne ca IGSU să organizeze locuri speciale în contextul caniculei. Să avem grijă să oferim apă și să intervenim urgent în caz de necesitate. Încurajez cetățenii, în condiții de caniculă, să aibă mai multă grijă de ținuta vestimentară, dar și să consume suficientă apă. La fel, să fim empatici și atenți la ce se întâmplă în stradă și în caz de necesitate - să ajutăm oamenii”, a afirmat Dorin Recean la începutul ședinței de astăzi a Guvernului. 

Solicitarea vine după ce Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat Cod Galben de caniculă valabil până pe 12 iulie. Astfel, în următoarele zile, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 36 grade și mai mult, atenționează meteorologii.

 

img24005141

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!