ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Meteorologii au emis şi un Cod galben de instabilitate atmosferică

16:07 | 10.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. La avertizările de caniculă, pericol excepțional de incendiu şi scurgeri reduse în unele bazine acvatice, valabile pentru moment pe teritoriul Republicii Moldova se adaugă şi Cod galben de instabilitate atmosferică, emis pentru astăzi de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, astăzi, până la ora 23.00, pe arii extinse, se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice cu grindină (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.

În caz de Cod galben, condițiile vremii sunt potențial periculoase, iar fenomenele meteorologice prognozate sunt obișnuite pentru teritoriul țării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități socio-economice.

img24005261

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!