Procuratura Anticorupție: Cauza penală în privința fostului procuror general și doi procurori PCCOCS, deblocată
08:31 | 11.07.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi că Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a respins ca inadmisibile recursurile depuse de cei doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) acuzați că au acționat ilegal împreună cu fostul procuror general la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon. Respectiv, urmează a fi începută examinarea cauzei penale în instanța de judecată, comunică MOLDPRES.
Potrivit PA, aceste recursuri contestau încheierea președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău din 2 noiembrie 2022, prin care s-a dispus formarea unui complet din trei judecători pentru judecarea cazului penal în care cei trei sunt inculpați.
Recursul a fost pe rolul Curții de Apel Chișinău timp de mai mult de 1,5 ani, din decembrie 2022 până la decizia din 9 iulie 2024. Decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău este irevocabilă. Respectiv, urmează a fi începută examinarea cauzei penale în instanța de judecată.
PA reamintește că la 17 octombrie 2022, cauza penală în privința fostului procuror general în care acesta este învinuit de corupție pasivă prin primirea de avantaje ilegale, abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și fals în declarații, cât și în privința a doi procurori din cadrul PCCOCS, cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu fostul procuror general, la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare a a fost expediată la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani. Urmare a înregistrării acestei cauze la judecătorie, președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, prin încheierea din 2 noiembrie 2022, a dispus formarea completului de trei judecători, fapt contestat de cei doi procurori din cadrul PCCOCS.