ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile atenţionează asupra necesităţii de utilizare rațională a resurselor de apă

10:57 | 12.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Ministerul Mediului atenţionează asupra necesităţii de utilizare rațională a resurselor de apă, în legătură cu avertizarea hidrologică emisă de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în urma monitorizării stării și evoluției condițiilor meteorologice și hidrologice pe teritoriul țării, transmite MOLDPRES.

Cele mai afectate sunt râurile Botna, Vilia, Draghiște și Cubolta. La fel, este afectat râul Prut în aval de lacul de acumulare Costești-Stânca, râul Răut și afluenții săi. De asemenea, ape mici se atestă în râurile Căinari, Ciulucul de Mijloc și Ciulucul Mic.

În aceste condiții, Ministerul Mediului recomandă populației și agenților economici să consume rațional resursele de apă.

„Cetățenilor li se recomandă să utilizeze apa strict pentru necesitățile vitale, casnice și menajere. Activitățile gospodărești, cum ar fi: udatul gazonului sau al plantelor din gospodăria proprie, spălatul trotuarelor, aleilor și al mașinilor, umplerea piscinelor etc. să fie evitate în această perioadă. De asemenea, cei care folosesc resursele de apă pentru irigare (producători agricoli) să utilizeze apa rațional, să practice irigarea pe timp de noapte pentru a diminua procesul de evaporare a apei”, explică Ministerul Mediului.

Centrul Hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru perioada 9-16 iulie Cod galben de scurgere scăzută. „În perioada de referinţă, în râul Nistru, Prut și râurile mici se va menține scurgerea redusă a apei. Solicităm agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă”, indică SHS.

De asemenea, în intervalul de acțiune 12-17 iulie, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice. În această perioadă se anunţă Cod portocaliu pentru unele raioane din nordul țării, unde temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între 36-38°C. Cod roșu va fi pentru  restul teritoriului, unde temperatura maximă a aerului va crește până la 39-40 grade Celsius. Temperaturile minime în cea mai mare parte a țării nu vor coborî sub 20°C. 

img24005327

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!