ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

42 de companii au obținut granturi în valoare totală de 11,3 milioane de lei

14:05 | 30.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Un număr de 42 de companii din Republica Moldova au obținut finanțare nerambursabilă în valoare totală de 11,3 milioane de lei din bugetul de stat. Banii vor fi utilizați pentru dezvoltarea afacerilor. Contractele de granturi au fost semnate astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES. 

Granturile au fost obținute prin intermediul mai multor programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Companiile beneficiare își desfășoară activitatea în diverse domenii, precum produse alimentare, fabricarea jucăriilor, servicii de cazare și alimentație publică, activități de arhitectură și contabilitate, cultivarea cerealelor și creșterea animalelor. Printre antreprenorii care vor primi granturi sunt și 14 femei.

Vicepremierul Dumitru Alaiba a declarat că granturile oferite celor 42 de companii vor genera atragerea unor investiții în economie de circa 21,3 milioane de lei. „Suntem aici ca să vă celebrăm pe voi, pe antreprenori și o să facem asta de fiecare dată când o să avem ocazia. Să fii antreprenor înseamnă să ai curajul să-ți iai soarta în propriile mâini. Mulțumesc antreprenorilor pentru ceea ce fac. Noi suntem alături de fiecare din voi, pentru că fiecare loc de muncă pe care îl creați, fiecare salariu pe care îl plătiți înseamnă o familie care a rămas acasă sau o familie care a revenit acasă. Cei 42 de antreprenori care vor beneficia de granturi schimbă comunități. Noi suntem alături și vrem ca fiecare din voi să reușească, vrem să avem mult mai mulți antreprenori în țara noastră și este loc de mai mult. Cei mai mari câștigători ai integrării europene sunt anume antreprenorii. Oportunitățile sunt imense. Suntem doar la început de cale în a vedea adevăratele beneficii ale integrării europene,” a afirmat la eveniment vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

„Suntem aici pentru a celebra cele 42 de companii care au avut curajul să aplice pentru suport. Acestea au fost selectate de o echipă de profesioniști ca să obțină suport financiar nerambursabil din partea Guvernului Republicii Moldova și din partea partenerilor de dezvoltare, inclusiv UE și Grupul Băncii Mondiale. Vă încurajez să apelați în continuare la suportul oferit de către noi. Ne angajăm într-un proces de optimizare a procedurilor pe care trebuie să le treacă antreprenorii pentru a beneficia de suport. Urmează să venim în curând cu anumite optimizări”, a menționat directorul ODA, Vadim Codreanu.

În ultimii doi ani, prin programele gestionate de ODA au fost sprijiniți circa 8.300 de antreprenori prin servicii de consultanță, instruire și programe de granturi, care au atins valoarea totală a finanțării nerambursabile de 2,5 miliarde de lei. Odată cu implementarea diferitor proiecte, antreprenorii au creat și menținut aproximativ 16.760 de locuri de muncă. Investițiile acestora în economie însumează aproximativ 4,8 miliarde de lei.

img24005798

img24005798

img24005798

img24005798

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!