ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Până pe 5 august, micii producători de vinuri mai pot aplica la programul de granturi WESA

10:37 | 02.08.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Până luni, 5 august inclusiv, mai pot fi depuse dosarele de aplicare la programul de granturi WESA, în susţinerea micilor producători de vinuri din Republica Moldova. Solicitanții vor prezenta setul de documente prin intermediul unui e-mail la adresa WESA@antrim.md, transmite MOLDPRES.

Vinul Moldovei și exportatorii de vinuri, reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară, își vor extinde prezența și își vor consolida reputația pe piețele internaționale. Grație programului de granturi WESA, care va fi implementat în următoarele 12 luni, vor fi majorate vânzările de vinuri cu valoare adăugată pe piețe netradiționale cum ar fi România, Polonia, Regatul Unit, Olanda, Danemarca, Coreea de Sud, Japonia, Canada, și altele. 

Inițiativa este finanțată de Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF) și va fi implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova  (ANTRIM) în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR). 

Cu un buget total de opt milioane de lei (400 mii de euro), programul va sprijini cel puțin 15 companii vitivinicole din diverse regiuni ale Republicii Moldova, oferindu-le suport financiar și expertiză pentru creșterea exporturilor cu 15-20% și sporirea bugetelor de marketing cu 60%.

Micii producători, cramele de generație nouă și exportatorii campioni vor putea beneficia de suport financiar nerambursabil variind între 300.000 și 800.000 de lei, cu o rată a contribuției proprii diferită, în funcție de categoria din care fac parte. 

În anul 2023, volumul exportului produselor vinicole pe piețele externe a ajuns la 123 milioane de litri și o valoare totală de 192 milioane de dolari SUA. Această realizare confirmă statutul țării noastre ca fiind al 16-lea cel mai mare exportator de vin din lume, cu prezență semnificativă în circa 70 de țări.

img24005912

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!