ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ADR Nord și Consulatul General al României la Bălți îşi vor fortifica colaborarea

15:07 | 06.08.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Gerantul interimar al României la Bălți, Adrian-Mihail Tican, a vizitat astăzi Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord. Diplomatul român s-a documentat despre activitățile desfășurate, precum și despre proiectele de dezvoltare regională în derulare din nordul ţării. Părţile au convenit să-și fortifice colaborarea pe acest segment, transmite MOLDPRES.

În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a discutat cu Adrian-Mihail Tican despre cele mai importante activități realizate de Agenție, inclusiv cu suportul partenerilor din România. Totodată, părțile au discutat despre consolidarea colaborării, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, precum și despre necesitatea dezvoltării de competențe în acest sens, reieșind din experiența României.

„Am fi bucuroși să ne dezvoltăm competențele cu ajutorul României, în mod special în direcția accesării și valorificării fondurilor de pre-aderare. Acest lucru ne-ar permite, la rândul nostru, să dezvoltăm competențele autorităților publice locale din regiunea noastră. Suntem interesați de experiența europeană acumulată de România în domeniul dezvoltării regionale”, a estimat Maria Prisacari, directorul ADR Nord. 

ADR Nord și Consulatul General al României la Bălți colaborează de mai mulți ani la organizarea și desfășurarea unor evenimente regionale precum Ziua Europei și Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord.

img24006023

img24006023

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!