ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate

09:24 | 07.08.2024 Categorie: Comunicate

Avere nejustificată de peste jumătate de milion de lei identificată de ANI

Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Autoritatea Națională de Integritate a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința unui fost funcționar public cu statut special din Serviciul Vamal, care a activat în anii 2010 - 2022.

Inspectorul de integritate a verificat modificările patrimoniale în privința subiectului supus controlului și a membrilor familiei sale pentru perioada 01.08.2016 – 29.04.2022.

Astfel că, în cadrul procedurii de control s-a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de 571 466 lei în anul fiscal 2020 la data de 14.11.2020 între averea dobândită și veniturile obținute în aceeași perioadă.

Actul de constatare emis se transmite către Serviciul Fiscal de Stat, iar prezenta cauză se transmite spre examinare instanței de judecată competente, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.

Persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, cu excepția funcțiilor elective. Aceasta va fi înscrisă în Registrul interdicțiilor.

De menționat că subiectul are dreptul de a contesta actul de constatare la Curtea de Apel Chișinău.

Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv, link: https://www.ani.md/ro/acte-constatare

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!