ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

230 de acte normative au fost adoptate de aleșii poporului în sesiunea de primăvară

11:27 | 07.08.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. În sesiunea de primăvară, deputații s-au convocat în 20 de ședințe, una dintre care s-a desfășurat două zile, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, în cadrul acestora, deputații au adoptat 230 de acte normative. 158 dintre acestea au fost legi, iar 72 – hotărâri. 19 legi au fost adoptate cu scopul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.

Conform rezoluției președintelui Parlamentului, 31 de acte normative au fost examinate în regim prioritar, iar un document – în procedură de urgență.

La fel, în cadrul sesiunii ordinare de primăvară 2024, Parlamentul a adoptat două coduri. Este vorba despre Codul funciar și Codul silvic. De asemenea, în aceeași perioadă, deputații au aprobat în prima lectură 150 de proiecte de acte normative.

În perioada de referință, Parlamentul s-a întrunit și într-o sesiune extraordinară. În cadrul acesteia au fost adoptate trei legi și o hotărâre. La fel, la data de 29 iulie, deputații s-au convocat în sesiune specială. Atunci a fost organizată o ședință solemnă consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.

Conform legislației, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Cea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.

img24006046

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!