ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

METEO // Ploi cu descărcări electrice se așteaptă în următoarele ore. Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică

19:54 | 16.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de instabilitate atmosferică valabil pentru seara zilei de azi, informează MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, va ploua preponderent în raioanele din centrul țării, parțial în localitățile din nordul și sudul Republicii Moldova. Nu se află sub Cod galben raioanele Edineț, Ocnița Briceni din partea de nord și Cahul și Găgăuzia din partea de sud. 

„Se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s”, se arată în comunicatul SHS.

Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil până la miezul nopții. Meteorologii vor reveni cu detalii privind starea vremii.

Astăzi, în Republica Moldova a fost vreme caniculară. Temperatura aerului a atins +36 de grade Celsius.

 

img24006356

img24006356

img24006356

img24006356

img24006356

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!