Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor fermierilor. Premierul Dorin Recean: Vom identifica resurse suplimentare, dar trebuie să găsim și soluții pe termen lung
18:28 | 20.08.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, au discutat, astăzi, cu mai mulți agricultori și reprezentanți ai asociațiilor de crescători de cereale, culturi oleaginoase și sfeclă de zahăr despre modalitățile de depășire a situației dificile în care se află sectorul agricol, urmare a secetei și temperaturilor extreme din această vară, informează MOLDPRES cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.
În cadrul dialogului, prim-ministrul a anunțat că, în următoarele două săptămâni, Guvernul va aloca 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție în agricultură pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii agricoli. Premierul a asigurat că va continua identificarea resurselor suplimentare pentru sprijinirea fermierilor, sub formă de compensare a pierderilor, majorare a subvențiilor sau garantare a împrumuturilor de către stat.
Prim-ministrul Dorin Recean a accentuat necesitatea identificării soluțiilor pe termen lung pentru dezvoltarea sectorului agricol. „Schimbările climatice ne impun să ne adaptăm la noua situație, să implementăm tehnologii noi, să irigăm, să trecem de la cultivarea cerealelor la produse cu valoare adăugată înaltă. Să acționăm în perspectivă și pe termen lung, pentru că problema se repetă an de an și doar împreună o putem rezolva”, a spus prim-ministrul.
Agricultorii și oficialii au discutat și alte propuneri de susținere a întreprinzătorilor din domeniu: accesul la finanțare ieftină, introducerea impozitului unic în agricultură, ajustarea accizelor la motorină, subvenționarea culturilor noi și per performanță la hectar, extinderea programului de împădurire. De asemenea, prim-ministrul a vorbit și despre instrumentele existente pentru agricultorii cei mai afectați de secetă. „Am facilitat obținerea certificatului privind starea de forță majoră în cazul fiecărui fermier în parte. O stare de urgență în agricultură nu ajută, ci pune în pericol următorul an agricol”, a menționat șeful Executivului.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent au fost întocmite 2428 de acte de constatare a pierderilor suportate de agricultori, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 97 de mii de hectare de culturi agricole. Cea mai afectată cultură este porumbul.