ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două automobile cu marfă „electorală”, oprite de polițiști la Sângerei. CEC urmează să ia atitudine

20:24 | 23.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. 

Marfă cu tentă electorală a fost descoperită de polițiști în două automobile ce se deplasau în apropierea localității Grigorăuca din raionul Sîngerei. cei doi șoferi nu au prezentat actele necesare pentru transportarea mărfurilor. Unul din conducătorii auto a declarat că se deplasează la înmormântare, informează MOLDPRES.

În urma verificărilor, în unitățile de transport oamenii legii au depistat 1446 de căni, 1200 de pixuri, 12 pachete cu baloane, 480 de carnete, 1195 de genți din bumbac, toate cele enumerate având inscripția “blocului politic Victorie””, se arată în comunicatul Poliției.

Poliția informează că au mai fost depistate 1200 de suporturi pentru baloane, 183 de imagini fotografice cu chipul unui personaj politic însoțite de inscripția „у нас все получится!”, 2 facsimile cu semnături neidentificate și un pachet cu documente juridice a partidului politic „Șansa” și a „blocului politic Victorie”.

În acest caz a fost inițiată o procedură contravențională, care ulterior va fi conexată cu un dosar penal pornit pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.

Poliția va sesiza despre acest caz Comisia Electorală Centrală.

img24006557

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!