ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Chișinăuienii sunt așteptați la târguri cu produse locale

11:22 | 24.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Chișinăuienii și oaspeții capitalei sunt așteptați în aceste zile de odihnă la târgurile cu produse și bunuri locale ce sunt deschise în toate sectoarele din municipiu, comunică MOLDPRES.

Potrivit primăriei municipiului Chișinău în weekendul: 24 - 25 august 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.

Astfel, în sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor”,  va fi amplasat un târg al micilor antreprenori. În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford” va fi deschis târgul „EcoLocal”.  În Parcul „Alunelul”, doritorii sunt așteptați al târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, va fi deschis iarmarocul de week-end „Yardsale Advance”. În sectorul Centru vor fi desfășurate și mai multe târguri școlare.

 În sectorul Ciocana, până pe 26 august vor fi organizate târguri cu produse agricole autohtone, în locațiile: bd. Mircea cel Bătrân, str. Maria Drăgan, str. Mihai Sadoveanu, str. Igor Vieru, str. Petru Zadnipru.

În același sector, pe bd. Mircea cel Bătrân, chișinăuienii sunt așteptați la târgul școlar. Iarmaroace similare sunt organizate și în sectorul Râșcani.

img24006560

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!