Biletele de tratament sanatorial vor fi mai accesibile pentru cetățeni. Procedura de depunere a cererilor va fi digitalizată
09:52 | 27.08.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Veteranii de război, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului, persoanele afectate de catastrofa de la Cernobîl și alte categorii de cetățeni vor accesa mai simplu bilete de tratament sanatorial. Hotărârea care prevede acest lucru a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Potrivit noilor prevederi legale, cetățenii nu vor mai fi nevoiți să stea în rânduri cu zeci de documente pentru a depune o cerere pentru un bilet sanatorial, procedura de depunere a cererilor fiind digitalizată integral.
Astfel, cererea va putea fi depusă electronic, prin intermediul portalului www.servicii.gov.md sau pe pagina oficială a Casei Naționale de Asigurări Sociale. De asemenea, numărul documentelor ce urmează a fi prezentate de către solicitant va fi redus, iar schimbul de informații între instituțiile responsabile va fi automatizat.
Scopul proiectului este de a reduce birocrația și de a spori accesibilitatea beneficiarilor la servicii de tratament sanatorial, prin utilizarea instrumentelor digitale. Noile modificări vor permite accesarea automată a datelor disponibile, simplificând procesul de acordare a biletelor de tratament sanatorial.
Conform datelor statistice prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale, în anul 2022, au fost distribuite aproximativ 6500 de bilete de tratament sanatorial, în valoare totală de peste 57 milioane de lei, iar în anul 2023 – circa 6650 de bilete, în sumă de peste 68 de milioane de lei.