ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderii țărilor baltice au semnat la Chișinău o declarație comună de sprijin pentru aderarea Republicii Moldova la UE. „Moldova este o națiune europeană și are locul său de drept în sânul familiei UE”

13:41 | 27.08.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Liderii țărilor baltice au semnat astăzi la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova, o declarație comună prin care își afirmă sprijinul pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Cei trei lideri au declarat că Moldova este o națiune europeană și are locul său de drept în sânul familiei UE, iar statele baltice vor continua să ofere sprijin țării noastre pe drumul său de aderare la UE, transmite MOLDPRES.

Documentul a fost semnat de președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs. Cei trei oficiali au fost  invitați de către șefa statului Maia Sandu să sărbătorească împreună cu cetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova.

După semnarea declarației, cei trei lideri au susținut o conferință de presă alături de premierul Dorin Recean.

„Dragi cetățeni, dragă Moldova! La mulți ani de Ziua Independenței! Astăzi este o zi specială, o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Sărbătorim nu doar o dată în calendar, ci curajul, unitatea, voința noastră de a trăi ca o țară liberă. Este ziua în care ne amintim cât de puternic este visul nostru comun: un viitor în pace, prosperitate și demnitate. În această zi importantă avem alături de noi oaspeți de onoare – trei președinți ai țărilor baltice. Când privim în urmă, vedem un drum plin de încercări, dar și succese. În ultimii ani Moldova a crescut, a învățat și a devenit mai puternică cu fiecare pas. Independența înseamnă să ne alegem singuri destinul. Alegerile pe care le facem în fiecare zi sau o dată la patru ani determină dacă noi vom trăi demn în pace, libertate și respect reciproc. Pe drumul nostru spre o viață mai bună nu suntem singuri, avem alături prieteni adevărați astăzi care ne susțin și ne arată prin propriul exemplu că viitorul este în mâinile noastre. Astăzi prietenii Moldovei sunt alături de noi”, a declarat premierul Dorin Recean.

Premierul a afirmat că vizita la Chișinău a celor trei lideri ai statelor baltice este un semn că suntem o familie, iar familiile și prietenii se vizitează la momente importante, precum ziua de astăzi. „Astăzi sărbătorim nu doar Ziua Independenței, ci și parteneriatele puternice și durabile pe care le-am construit cu prietenii noștri din Lituania, Letonia și Estonia. Țările baltice sunt o sursă de inspirație pentru noi. Ele ca și noi, au luptat pentru libertate și pentru un viitor european, iar în acest an sărbătoresc 20 de ani în UE, un drum pe care l-au parcurs cu hotărâre și curaj. Moldova a ratat de mai multe ori ocazia de a fi alături de ele, însă acum avem ocazia să realizăm obiectivul nostru de țară, cel de a pregăti Republica Moldova de a deveni membru al UE până în 2030”, a spus șeful Guvernului de la Chișinău.

Oficialul a mulțumit președinților din statele baltice pentru semnarea declarației comune de susținere a aderării Republicii Moldova la UE. „Acest gest nu este doar un simbol puternic, dar și o expresie a solidarității autentice pe care o primim din partea prietenilor noștri din Estonia, Letonia și Lituania”, a spus Dorin Recean.

Potrivit lui, asistența oferită de țările baltice Republicii Moldova este una amplă și cuprinde multiple domenii. Estonia este principalul nostru partener în digitalizarea serviciilor publice, Letonia, prin intermediul școlii de drept de la Riga, derulează un program de formare în drept european și economie, destinat tinerilor profesioniști din instituțiile statului. Lituania sprijină dezvoltarea energiei regenerabile prin instalarea de panouri solare în spitale, școli și grădinițe.

Dorin Recean a adăugat că transformarea țării noastre într-un stat european, cu instituții europene, cu un nivel de viață european, nu vine fără efort. „Obiectivul este să ne asigurăm că instituțiile noastre sunt puternice și transparente, că legea este respectată, că în societatea noastră nu este loc pentru corupție și că drepturile fiecărui cetățean sunt protejate. Astăzi, mai mult ca niciodată, UE este deschisă pentru Moldova. Viitorul nostru este în UE”, a conchis premierul.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a reiterat sprijinul țării sale pentru aderarea Republicii Moldova la UE. „Este o onoare să ne aflăm astăzi aici, într-o zi specială pentru Republica Moldova, Ziua Independenței. Din numele poporului Lituaniei, felicit călduros cetățenii cu ocazia celor 33 de ani de independență. Sunt aici pentru a reitera sprijinul Lituaniei pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Moldova este o națiune europeană și are locul său de drept în sânul familiei UE. În pofida tuturor greutăților, angajamentul Republicii Moldova față de valorile europene rămâne neclintit. Efortul de a implementa reforme, de a consolida instituțiile democratice, de a susține creșterea economică, de a asigura securitatea energetică a țării, de a scădea dependența, de a promova respectarea drepturilor și libertăților omului sunt toate dovezi ale angajamentelor voastre”, a afirmat președintele Lituaniei.

Oficialul a opinat că „lansarea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova este o realizare importantă și o recunoaștere a succesului Guvernului în implementarea reformelor necesare”. „Acum puterea stă în mâinile voastre pentru ca să avansați pe calea de integrare în Uniunea Europeană și să păstrați angajamentul, iar Lituania vă este alături pentru a vă sprijini pe termen lung. Aș vrea să ne amintim că Moldova a fost prima națiune din lume care a recunoscut independența restaurată a Lituaniei în mai 1990. Mulțumesc, Moldova. De asemenea, salut susținerea acordată de Republica Moldova Ucrainei, ca urmare a agresiunii militare și că a deschis brațele miilor de refugiați. Vizita noastră comună în Moldova transmite un semnal clar că statele baltice și Moldova sunt unite. Noi vom continua să ne susținem reciproc”, a menționat Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. 

Președintele Estoniei, Alar Karis, a declarat că la Chișinău oficialii au discutat „un șir de provocări actuale și perspectivele de viitor”. „Republica Moldova se află la o intersecție, situație cunoscută nouă din parcursul nostru către UE. Avem voci care promovează ambele direcții. Dar până la urmă, o singură direcție a fost calea clară către pace și prosperitate. Astăzi știm că alegerea noastră de a deveni membru al UE nu a fost doar una corectă, ci a fost cea mai bună alegere. În timpul referendumului nostru, cam 65% dintre cetățeni au votat în favoarea aderării la UE. Astăzi sprijinul pentru UE este de peste 80%. În rândul tinerilor, acest sprijin este de peste 90%. UE a realizat toate promisiunile, dar mai important - a adus și libertate, pentru ca noi să putem alege destinul nostru. Poporul Republicii Moldova se confruntă cu inflația, condiții economice grele, totuși ați demonstrat sprijin pentru Ucraina. Noi vrem să vă spunem că votul dvs. contează, vrem să vă vedem în domeniul de liberate și stabilitate. Doar cu UE veți asigura viitorul în cea mai prosperă și democratică uniune din lume. Estonia vă stă ferm alături în această călătorie. Salutăm progresele pe care le-ați realizat până acum. Avem angajamentul de a susține eforturile continue ale Republicii Moldova de a susține democrația, supremația legii, buna guvernare, care sunt premise cheie pentru aderarea la UE. Drag popor al Republicii Moldova! Folosesc acest prilej ca să vă amintesc că folosiți ocazia să votați pentru aderarea la UE. Astăzi, învățând din experiența noastră, întindem o mână de ajutor altor națiuni care aspiră să adere la UE. Noi știm cu siguranță că acest lucru le va fi de ajutor”, a conchis președintele Estoniei.

Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a reiterat sprijinul țării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Transmit cele mai călduroase felicitări din partea poporului leton în sărbătorirea celor 33 de ani de independență. Cum au spus președinții Lituaniei și ai Estoniei, eu zic că aveți cei mai buni prieteni în statele baltice care sărbătoresc independența alături de dvs., dar și vă doresc toate bune atunci când este vorba de parcursul către aderarea la UE. Vă susținem în aspirațiile dvs., dar am venit ca să discutăm inclusiv modalitățile în care vă putem sprijini în continuare în a călătoria spre a deveni membru cu drepturi depline ai UE. Ați realizat foarte multe, în special în ceea ce ține de promovarea supremației legii, implementarea măsurilor anticorupție, consolidarea instituțiilor publice și dezvoltarea sectorului energetic. Cunoaștem că durează și e nevoie de decizii dure politice, curaj și determinare pentru a avansa către UE. Anul acesta toate cele trei țări baltice sărbătoresc cea de-a 20 aniversare de la aderarea la UE. Noi am trecut prin multe proceduri, prin perioade de optimism, dar și situații mai dificile în procesul de aderare. Dar votul dvs. la referendumul din octombrie este doar începutul acestei căi. Puteți conta că pe acest parcurs vor exista prieteni care vă vor sprijini, vor oferi asistență și sunt sigur că mai degrabă decât mai târziu Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE”, a comunicat președintele Letoniei.

În seara zilei de astăzi, la 19:00, liderii Estoniei, Lituaniei și Letoniei vor urca pe scena din PMAN pentru a transmite mesajele de felicitare către cetățenii noștri.

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

img24006630

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!