Festivalul Vinului de Autor se desfășoară în scuarul Muzeului Național de Istorie. Prședinta Maia Sandu: „Să cumpărăm și să promovăm peste tot în lume produsele moldovenești”
16:24 | 08.09.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Șefa statului, Maia Sandu, a participat la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului de Autor, unde au fost prezenți peste 30 de producători autohtoni mici, comunică MOLDPRES.
„Această comunitate de vinificatori dedicați pun în fiecare sticlă de vin mult suflet și ne arată cât de important este să facem lucrurile cu pasiune pentru a obține calitate. Să susținem producătorii noștri, să cumpărăm și să promovăm peste tot în lume produsele moldovenești”, a opinat Sandu.
În acest weekend mai multe vinuri de marcă personală vor putea fi descoperite în cadrul Festivalului Vinului de Autor care se desfășoară în Scuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Evenimentul este organizat de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova.
În program sunt masterclass cu somelieri renumiți și degustări. Vor fi expuse și ediții limitate și vinuri premiate.
Evenimentul este realizat cu sprijinul USAID Moldova și Oficiul Național al Viei și Vinului.
Exporturile de vin produs în Republica Moldova au crescut în anul 2023 cu 18%, iar Europa rămâne cea mai mare piață pentru vinurile moldovenești, fiind înregistrată o creștere valorică de 36%.
Potrivit statisticilor, Republica Moldova se află printre primele 20 de țări producătoare de vinuri. Acestea sunt importate de peste 70 de țări din diferite colțuri ale lumii.