ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

10:00 | 10.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Săptămâna trecută, echipele de asistență medicală urgentă au acordat primul ajutor medical la peste 14213 cetățeni, inclusiv la 2017 copii, informează MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească /CNAMUP/, în ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 3016 cardiovasculare, dintre care 31 cu sindrom coronarian acut; 1965 neurologice, dintre care 198 cu accidente vasculare cerebrale, urmate de 1814 respiratorii și 268 infecțioase.

În aceeași perioadă, medicii de pe ambulanță au fost solicitați pentru 1422 de urgențe traumatologice, la 1112 maturi și 310 copii. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 1092 de pacienți, inclusiv 267 copii la spital.

Tot săptămâna trecută, dispeceratul comun de urgență al CNAMUP a recepționat 76 de apeluri pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, printre care 52 de persoane au suferit drept urmare a mușcăturilor de animale sau a înțepăturilor de insecte și 22 de persoane cu combustii. Totodată, au fost înregistrate 43 de solicitări pe motivul urgențelor toxice, inclusiv 20 de intoxicații cu medicamente, 10 cu alte substanțe, șase cu alcool, patru cu droguri și trei cu monoxid de carbon.

img24007054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!