ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ecologiștii au depistat 43 de cazuri de barare ilegală a râurilor din ţară

13:07 | 10.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. În perioada lunii august și până în prezent, Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), prin subdiviziunile sale teritoriale, a desfășurat multiple acțiuni pentru a combate problema barării ilegale a cursurilor de apă de suprafață din Republica Moldova. În cadrul controalelor, au fost depistate 43 de cazuri de barare ilegală a râurilor Racovăț, Șovățul Mic, Salcia Mare, Salcia Mică, Cahul, Ialpugel, Ialpug, Cogâlnic, Sagala, Ichel, Botna și Cubolta, comise de persoane fizice și juridice, transmite MOLDPRES.

„Aceste baraje au dus la scăderea semnificativă a debitului râurilor, afectând ecosistemele locale și resursele de apă”, explică IPM.

Potrivit sursei citate, persoanele responsabile au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de circa 80 mii de lei, conform articolului 113 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Inspectorii de mediu au emis indicații obligatorii pentru demolarea barajelor și restabilirea cursurilor de apă la starea lor inițială, conform prevederilor Legii apelor și Legii privind protecția mediului înconjurător. „Aceste măsuri au fost deja implementate de cei vizați”, precizează ecologiştii.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului continuă să desfășoare razii pentru identificarea și sancționarea celor care încalcă legislația de mediu, asigurând protejarea resurselor naturale ale țării.

Solicitat de MOLDPRES, Ministerul Mediului susţine că vor fi demolate  barajele construite ilegal, fiind restabilite cursurile râurilor în albia lor naturală. Principala autoritate de mediu din ţară subliniază că astfel de acțiuni vor continua pentru a asigura respectarea legii și protejarea resurselor de apă.

„Apa este un bun comun, iar încercările de a limita accesul la aceasta reprezintă un abuz inacceptabil”, rezumă Ministerul Mediului şi reiterează importanța menținerii cursurilor râurilor în albiile lor naturale, astfel încât „toți cetățenii să poată beneficia în mod egal de resursele și frumusețea naturală a acestora”.

img24007074

img24007074

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!