ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Certificatul de asigurare „Carte Verde” va fi disponibil oficial și în format digital

19:32 | 11.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Certificatul de asigurare „Carte Verde” va putea fi emis în format digital. Guvernul a aprobat astăzi proiectul de hotărâre a Guvernului care va permite digitalizarea procesului de emitere a certificatului de asigurare „Carte Verde”. Mai exact, se va renunța la formularul de document primar cu regim special în format hârtie din 01 noiembrie 2024 și asigurarea posibilității de emitere a acestuia în formă electronică, transmite MOLDPRES.

Astfel, Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, se completează cu prevederi noi aferente introducerii noțiunii de portal rca.bnm.md, în vederea creării premiselor inclusiv pentru emiterea certificatului de asigurare ”Carte Verde” în formatul negru pe alb și ulterior digitalizarea acestuia.

Potrivit prevederilor proiectului, Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare și Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule vor elabora mecanismele și soluțiile necesare pentru digitalizarea și emiterea în versiune electronică a certificatului de asigurare „Carte Verde”.

 

 

img24007158

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!