ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Colective artistice şi sportive din Ungheni vor beneficia de trei microbuze donate de autoritățile municipiului Cluj-Napoca, România

18:40 | 13.09.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Colectivele instituțiilor publice de cultură, artă, tineret și sport din municipiul Ungheni vor beneficia de trei microbuze donate de către autoritățile locale ale municipiului Cluj-Napoca. Mijloacele de transport vor fi scutite de plata drepturilor de import și nu vor putea fi înstrăinate. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat astăzi de Parlament, transmite MOLDPRES.

Cele trei microbuze vor fi utilizate pentru transportarea colectivelor la manifestări culturale și sportive, concursuri, concerte, expoziții sau campionate desfășurate atât în țară, cât și peste hotare.

Proiectul de lege privind importul unor mijloace de transport va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

 

img24007241

img24007241

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!