ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta Maia Sandu donează Premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024” în valoare de 25 000 de euro pentru reconstrucția unei biserici

10:11 | 14.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu donează Premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024” în valoare de 25 000 de euro, primit în luna mai în Germania. Banii vor fi folosiți pentru reparația și conservarea Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parasccheva” din satul Nișcani, raionul Călărași, informează MOLDPRES.

Decizia a fost luată în urma demersului Consiliului parohial, care a solicitat sprijin pentru reparația acestui monument istoric.

Biserica ,,Sf. Cuvioasa Parascheva”, construită în anul 1905, este un monument arhitectural de importanță națională, inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (nr.191). Aceasta reprezintă un simbol esențial al patrimoniului cultural și religios al satului Nișcani, având o valoare istorică și spirituală de neprețuit pentru comunitatea locală.

Autoritățile locale și locuitorii din Nișcani exprimă recunoștința față de Președinta Maia Sandu pentru susținerea valorilor culturale și spirituale ale Republicii Moldova. 

Președinta Maia Sandu a primit Premiul Leipzig „Robert Blum pentru Democrație 2024”, acordat sub patronajul președintelui Germaniei. Ceremonia de decernare a avut loc pe 18 mai, în orașul german Leipzig. Premiul este însoțit de 25 000 de euro, sumă pe care șefa statului o va dona, anunțase tot atunci Președinția. 

Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus președinta Sandu, potrivit instituției prezidențiale.

Premiul „Robert Blum pentru Democrație” este oferit de orașul Leipzig, la fiecare doi ani. Acesta este acordat personalităților care s-au remarcat în promovarea drepturilor omului și democrației. Robert Blum a fost un politician german din secolul al XIX-lea, care a luptat pentru unificarea Germaniei, pentru justiție și libertate.

img24007255

img24007255

img24007255

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!