ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Studenții la facultățile de fizică, matematică și energie pot participa la un curs anual de specializate, cu predare în limba engleză

13:08 | 15.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Energiei îndeamnă studenții de la facultățile de fizică, matematică și energie (STEM), de la toate universitățile din Republica Moldova să se înscrie la cursurile de energetică, organizate cu sprijinul AC Language School. Pentru studenți vor fi alocate 150 burse în valoare de 1000 de euro, care vor acoperi costul studiilor. Din cele 150 de burse, 20 sunt alocate studenților moldoveni care își fac studiile în străinătate, transmite MOLDPRES. 

Programul de studii va dura un an și se va desfășura online, cu predare integrală în limba engleză. Participanții vor beneficia de expertiza unor specialiști de top din domeniul energetic, având astfel șansa să acumuleze cunoștințe valoroase care să le deschidă noi orizonturi profesionale. De asemenea, cei care vor excela în cadrul acestui program vor avea oportunitatea de a participa la o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii.  

Pentru a aplica, studenții trebuie să depună un dosar care să conțină un CV actualizat, o scrisoare de motivare în limba engleză (maximum o pagină) și o confirmare a statutului de student. Dosarele pot fi trimise până la data de 20 septembrie 2024 la adresa de email: cristina.pereteatcu@energie.gov.md. 

Programul face parte dintr-un parteneriat mai amplu între AC Language School și Republica Moldova, în cadrul căruia au fost oferite, în total, 450 de burse în valoare de 1000 de euro fiecare, destinate studenților din Republica Moldova, Ucraina și România.

 

img24007287

img24007287

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!