ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proceduri simplificate pentru operatorii serviciului de apă și canalizare

12:30 | 18.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Operatorii care prestează servicii de apă și canalizare vor beneficia de proceduri simplificate de delegare a serviciilor și de licențiere. Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre care prevede modificarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, transmite MOLDPRES. 

Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, a declarat la ședința Guvernului, că „prevederile legale existente prezintă unele lacune și nu permit să avem servicii publice de alimentare cu apă și canalizare de calitate”. „Mai bine zis, în prezent, există un cerc vicios în procesul de licențiere și delegare a gestiunii, care împiedică operatorii noi să participe la licitații fără a deține o licență. Cu toate acestea, pentru a obține licența, operatorul trebuie să dețină un contract de delegare a gestiunii. Această situație creează un blocaj administrativ care limitează competiția și dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare”, a explicat secretarul general al MIDR. 

Pentru înlăturarea acestor lacune, proiectul prevede eliminarea condiției ca operatorii să dispună de licență înainte de delegarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare. În același timp, pentru a asigura că operatorii au capacitatea necesară de administrare, aceștia vor trebui să prezinte documente care demonstrează capacitatea lor tehnică, financiară și administrativă. Astfel, se va asigura un echilibru între deschiderea pieței către noi operatori și menținerea standardelor de calitate și siguranță, susține MIDR.

Angela Țurcanu a mai adăugat că, prin implementarea modificărilor propuse de proiect, procesul de atribuire și licențiere va deveni mai simplu, ceea ce va permite autorităților locale să organizeze licitații mai eficiente, să atragă noi operatori și să încurajeze investițiile.

img24007408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!