ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Un loc sub soare”, spectacol al Teatrului din Cahul, parte a proiectului USAID pentru democrație care inspiră și implică

11:25 | 22.09.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Scena Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hașdeu” de la Cahul a găzduit recent premiera spectacolului „Un loc sub soare”. Acesta este creat în cadrul proiectului Spectacole pentru democrație care inspiră și implică, implementat de Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale ECOU, cu susţinerea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), transmite MOLDPRES.

„Un loc sub soare” este un spectacol documentar creat din cuvinte, expresii, noțiuni, citate despre importanța implicării civice și valoarea vocii comune a oamenilor care constituie o comunitate, o societate, un popor, o națiune, dar și din poveștile de viață ale celor care s-au implicat în construirea și dezvoltarea societății. „Turneul cu spectacolul „Un loc sub soare” va continua pe parcursul lunii septembrie în câteva localități din raionul Cahul, Leova și Cantemir”, potrivit USAID.

„USAID, prin intermediul Inițiativei de Reziliență în Moldova, susține activitățile care au scopul să genereze activism civic și să încurajeze participarea la democrația locală”, rezumă sursa citată.

img24007517

img24007517

img24007517

img24007517

img24007517

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!