ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MEC a atenționat că „ordinul” referitor la obligativitatea introducerii unor ore suplimentare în universități este un fals

18:52 | 24.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării a atenționat astăzi despre o nouă informație falsă care circulă în mediul online. Instituția a precizat că „ordinul” referitor la obligativitatea introducerii unor ore suplimentare în universități este un fals, transmite MOLDPRES.

MEC atenționează că „ordinul” referitor la obligativitatea introducerii unor ore suplimentare în universități este un fals. Îndemnăm opinia publică să se informeze din surse verificate și oficiale”, a anunțat ministerul.

Instituția a mai menționat că în acest caz au fost sesizate organele de drept „privind falsificarea unor documente oficiale”.

În spațiul online a apărut astăzi un pretins ordin, care ar fi semnat de ministrul Educației, Dan Perciun și se referă la obligativitatea introducerii unor ore suplimentare în universități.

În ultima perioadă, autoritățile au atenționat cetățenii despre distribuirea în mediul online a mai multor informații false. 

 

img24007597

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!