ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu la întrevederi cu femeile pro-europene, studenți și profesori: „Multe avem de făcut, însă le putem face doar într-un stat democratic, european și ferit de primejdii”

22:09 | 25.09.2024 Categorie: Alegeri 2024

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, a avut marți, 25 septembrie, întrevederi cu mai multe femei cu aspirații europene, studenți din cadrul Universității de Stat din Moldova și cu profesorii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Strășeni. Candidata la funcția de șef al statului a prezentat măsurile aprobate de autorități în sprijinul cetățenilor, precum și principalele obiective incluse în Planul pentru Moldova, informează MOLDPRES.

Maia Sandu a discutat cu mai multe femei - ambasadoare perseverente ale aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Ea a subliniat că își dorește ca „toate femeile din Moldova să se simtă în siguranță, să fie libere să-și urmeze visurile și să beneficieze de servicii de calitate oriunde merg”.

„Am participat azi la un eveniment cu femei puternice și hotărâte, ambasadoare perseverente ale aderării Moldovei la UE. Familia europeană este o familie bună pentru Moldova - femeile știu asta, iar energia lor ne inspiră să nu ne oprim la jumătate de drum, să punem la adăpost țara și toate familiile Moldovei. Putem înfăptui acest deziderat odată cu aderarea la familia europeană, dar am nevoie de ajutorul fiecărei femei din Moldova. Unite, putem avea grijă de neamul nostru!”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a vorbit despre acțiunile realizate de Executiv în sprijinul familiilor din țară. „Guvernul a depus eforturi majore în ultimii trei ani, adoptând mai multe măsuri în susținerea familiilor. Este vorba de creșterea indemnizației unice la nașterea copilului de la 8 299 lei la 20 000 lei, introducerea indemnizației lunare pentru copii până la 2 ani, în valoare de 1 000 lei. A fost reformat sistemul de ajutor social, astfel încât astăzi de două ori mai multe familii cu copii beneficiază de acest sprijin, iar copiii din familiile vulnerabile primesc un ajutor de aproape 3 000 lei pe lună. Au fost create 22 de grupe noi de creșă și 20 de grupe beneficiază de spații renovate și bine echipate. A fost modificată legislația, așa încât femeile care muncesc în perioada concediului de maternitate să-și poată păstra și salariul, și indemnizația”, a afirmat Maia Sandu.

Tot în cadrul discuțiilor, candidata a vorbit și despre acțiunile întreprinse de autorități împotriva violenței asupra femeilor. „Măsurile pe care le luăm sprijină femeile nu doar în carieră și familie, ci și în lupta împotriva oricărei forme de violență. Am îmbunătățit mecanismul de protecție pentru femeile care se confruntă cu violență, fie ea în familie sau în societate, pentru ca acestea să poată beneficia de servicii medicale, psihologice și juridice. În octombrie 2023, am deschis primul Centru de Justiție Familială al Poliției și un serviciu specializat la Ungheni, unde victimele violenței sexuale pot primi asistență completă într-o singură locație”, a remarcat Maia Sandu.

În Planul pentru Moldova, prezentat de Maia Sandu, este inclus și angajamentul privind asigurarea unei alimentații sănătoase și gratuită pentru toți copiii din clasele primare și gimnaziale. „Este important să asigurăm, de asemenea, locuri suficiente în grădinițe, să deschidem grupe de creșă și să implementăm un program național pentru protecția copilului”, a specificat Maia Sandu.

Tot astăzi, candidata PAS a discutat cu studenții de la facultățile de drept, jurnalism, științe politice și relații internaționale de la Universitatea de Stat din Moldova. Maia Sandu a remarcat că acești tineri vor contribui la consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.

Planurile noastre pentru educația universitară sunt ambițioase. La cele 500 de milioane de lei investite deja în universități și colegii, ne propunem să mai investim 1 miliard de lei în infrastructură și creșterea salariilor. Vrem ca universitățile noastre să devină mai competitive, iar tinerii să aleagă să rămână acasă. Integrarea europeană este proiectul de țară de care cel mai mult vor beneficia tinerii. Participarea la alegeri, implicarea civică, combaterea dezinformării - toate acestea înseamnă să-și ia destinul în propriile mâini. Nu doar al lor, ci destinul întregii țări”, a relatat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a vorbit cu profesorii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Strășeni despre educație, copii și viitor.

Liceul este cel mai mare din raion și va deveni una dintre cele 35 de școli model, parte a unui program ambițios de 1,3 miliarde de lei. În 2024, am majorat salariile profesorilor cu 15%, iar bursele studenților la pedagogie au fost dublate. Indemnizațiile pentru tinerii absolvenți care aleg să predea în școli au crescut de la 120 mii la 200 mii de lei, o măsură care a dus la angajarea celui mai mare număr de profesori noi din ultimii șase ani. Am creat Institutul Național pentru Educație și Leadership, care va oferi mentorat și cursuri de formare continuă pentru toți profesorii. Până acum, 11 mii de cadre didactice au beneficiat de recalificări și cursuri gratuite”, a precizat Maia Sandu.

Aceasta a reiterat că angajamentele din Planul pentru Moldova presupun creșterea salariului mediu al profesorilor la nivelul salariului mediu pe economie și extinderea rețelei de școli-model la 90 de instituții. „Multe s-au început în educație, multe avem de făcut, însă le putem face doar într-un stat democratic, european și ferit de primejdii”, a rezumat Maia Sandu.

În Republica Moldova, se desfășoară campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie curent. În total, 11 candidați vor concura pentru funcția de șef de stat.

img24007630

img24007630

img24007630

img24007630

img24007630

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!