ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere a început la Chișinău. Adrian Dupu: „Este o punte culturală dintre Republica Moldova și România”

17:49 | 27.09.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Chișinău a început vineri, 27 septembrie, la Chișinău. Evenimentul a reunit scriitori, traducători, editori și critici literari din România, Republica Moldova și alte țări, informează MOLDPRES.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României și Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Adrian Dupu a reafirmat legăturile profunde dintre Republica Moldova și România: „FILIT Chișinău reprezintă nu doar o celebrare a literaturii, ci și o punte culturală, reafirmând legăturile profunde dintre România și Republica Moldova. Prin sprijinul nostru, ne dorim să aducem scriitorii și cititorii mai aproape, consolidând această legătură esențială pentru identitatea noastră comună”.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a remarcat cu satisfacție că Republica Moldova face parte din viața culturală a Europei. „Tot mai multe festivaluri trec Prutul și ne bucură enorm faptul că facem parte din viața culturală a Europei. Anul acesta avem o agendă foarte bogată: întâlniri cu scriitori, ateliere tematice pentru copii, întâlniri ale cluburilor de lectură, ateliere de scriere creativă pentru liceeni. Toată lumea interesată este așteptată în aceste zile la FILIT!”, a menționat Dan Perciun.  

Evenimentul de deschidere a fost marcat de un dialog cultural cu scriitorul Andrei Pleșu și istoricul literar Alexandru Călinescu, moderat de Cătălin Ștefănescu. Potrivit organizatorilor, „miezul” discuției a fost prietenia și literatura.

Festivalul FILIT Chișinău, care reunește în acest an circa 100 de autori din România, Republica Moldova și alte țări europene, include o serie de activități menite să promoveze literatura și traducerea. Programul mai  cuprinde întâlniri cu scriitori, ateliere de scriere creativă, cluburi de lectură și ateliere dedicate copiilor, oferind un spațiu de interacțiune între autori și public.

Festivalul este susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Culturii din România și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare, cu sprijinul EUNIC Moldova.

img24007707

img24007707

img24007707

img24007707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!