ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O femeie din capitală și-a pierdut viața într-un incendiu

09:38 | 11.10.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Cinci echipe de pompieri au intervenit astăzi pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un bloc de locuit din sectorul Ciocana. În apartamentul în flăcări a fost depistat cadavrul unei femei de 58 de ani, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, a menționat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:40. Un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul doi al unui bloc de locuit cu cinci nivele. La fața locului au fost îndreptate cinci echipe de pompieri și salvatori.

Focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței cu suprafața totală de 50 m2. În timpul intervenției, pompierii au evacuat doi bărbați în vârstă de 40 și 35 de ani din apartamentul afectat. Ulterior, pompierii au depistat și cadavrul unei femei în vârstă de 58 de ani.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.

Datele IGSU arată că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 31 situații de risc.

img24008127

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!