IGP anunță circa 130 de încălcări documentate în timpul turului II de scrutin
16:57 | 03.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Circa 130 de încălcări au fost documentate de polițiști în timpul desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale, până la ora 15:30, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, este vorba de: afișajul electoral neautorizat - 6 cazuri; agitație electorală – 20; fotografierea buletinului de vot - 42; încălcarea dreptului la vot - 2; coruperea alegătorilor – 18; lipsa ștampilei – 1; ștampilă deteriorată – 1; deteriorarea buletinului de vot – 2; prezența persoanelor în cabina de vot -1; transportarea organizată a alegătorilor - 12; alte incidente precum prezenţa persoanelor în stare de ebrietate la secţia de votare, conflicte, acţiuni huliganice - 21 de cazuri.
Astăzi, în Republica Moldova are loc turul II al alegerilor prezidențiale. Polițiștii asigură securitatea în preajma secțiilor de votare şi menținerea ordinii publice.
De asemenea, oamenii legii reacționează şi la sesizările parvenite de la cetățeni. Astfel, polițiștii solicită persoanelor să anunțe autoritățile în cazul apariției unor eventuale încălcări.